Alegerea cadoului de Crăciun nu a fost niciodată mai ușoară. Noi am găsit 3 motive pentru care anul acesta Moș Crăciun să îl lase sub brad pe Rainbow Rocker sau Gambo.

      1. Sunt prietenoase cu mediul înconjurător

          Educația este la fel de importantă ca oricare din componentele ce formează o copilărie completă și care stă la baza oricărui om “mare”. Deși provin din materiale naturale și au fost create in urma tăierii copacilor, jucăriile din lemn sunt o amenințare foarte mică asupra mediului înconjurător comparativ cu cele produse artificial. Este important să fim conștienți de tendințele la nivel mondial și să acționăm în concordanță cu acestea când vine vorba de problemele legate de mediu și de planetă.

      2. Oferă siguranță

              Suntem cu toții dornici să îi protejăm pe cei mici, mai ales de substanțe dăunătoare sau materiale periculoase care din nefericire ne înconjoară din ce în ce mai des. Ideal ar fi să le putem elimina cu totul din viața noastră și a celor dragi și dacă putem face ceva, este să le eliminăm din camera copilului. Jucăriile făcute din materiale care nu sunt organice, cum ar fi cele de metal sau plastic, au de cele mai multe ori componente nocive cum ar fi vopseaua chimică sau reziduu PVC. Deși sunt marcate ca fiind sigure pentru copii, ideal este să le evităm cât se poate de mult. În afara faptului că apare riscul de înghițire, jucăriile din plastic se pot rupe ușor și crea colțuri și muchii ascuțite care devin periculoase de cele mai multe ori. Jucăriile și obiectele din lemn, însă, sunt organice, non-toxice și în mod natural antibacteriene (cu atât mai multă că sunt tratate cu cel puțin un strat exterior de protecție). Mai mult decât atât, sunt foarte durabile și trăiesc să spună poveștile unei copilării perfecte.

      3. Nu fac gălăgie

              Da, știm, e un super avantaj pentru părinți. Jucăriile cu baterii fac, de cele mai multe ori, gălăgie și în afara faptului că apreciem cu toții momentele de liniște cred că ne bucurăm mai mult la chicotelile celor mici.

De Crăciun alege o jucărie de lemn sau o piesă de mobilier inteligentă pentru cei mici. Le găsești pe ale noastre în secțiunea Magazin.